BUTOAIE
PANOURI
CHIPS-URI
SERVICII
 


 

  PADUREA
Numeroase elemente istorice si lingvistice arata ca padurea a constituit dintotdeauna o sursa de viata si un loc de refugiu in perioadele tulburi ale istoriei. Relatand razboaiele dintre romani, condusi de imparatul Traian, si locuitorii acestor tinuturi – dacii –condusi de Decebal, istoricul antic Cassius Dio dezvaluie urmatorul episod: “Decebal a poruncit sa se taie, la inaltimea unui stat de om, trunchiurile unei paduri tinere, care sa fie imbracate apoi cu hainele soldatilor sai, pentru ca romanii sa creada ca erau mult mai numerosi”. In ce priveste importanta lemnului in Romania, o zona de peste 6 milioane hectare este acoperita de paduri.



Pentru UNICOM WOOD PRODUCTION padurea reprezinta materia prima principala pentru obtinerea produselor.

UNICOM WOOD PRODUCTION ofera producatorilor de vinuri de calitate BUTOAIE din seria Vallach realizate din stejar romanesc.



  Stejarul
In urma testelor efectuate conform normelor internationale uzitate in Australia, Franta si Statele Unite (porozitate, compozitie chimica si proprietati organoleptice ale compusilor hidroalcoolici), s-a constatat ca speciile de stejar european favorabile fabricarii butoaielor sunt Quercus Robur (stejar) si Quercus Petraea (gorun), specii ce se regasesc in padurile din Romania, de-a lungul paralelei 45, ca si principalele paduri franceze.




Datorita caracteristicilor climatului si solului, lemnul de stejar din Romania prezinta cateva trasaturi specifice de compozitie, foarte utile in cazul fabricarii butoaielor si pentru vinificatie. Aceste trasaturi specifice sunt: fibre drepte, un proces lent de crestere, structura compacta si fina porozitate, un bun continut de tanini si compusi aromatici. Producerea butoaielor este o traditie recunoscuta in Romania. Calitatea stejarului romanesc a fost recunoscuta de numerosi producatori de vinuri din Europa. Consulul francez Billecoeq declara in 1849: “nu exista lemn de mai buna calitate decat cel din Principatele Romane”. Fabricantii de butoaie din Franta incepusera sa utilizeze lemn de stejar romanesc inca din sec. XVII, iar in secolele XIX – XX, comertul cu lemn de doage s-a dezvoltat continuu.
Un studiu recent realizat in Franta asupra potentialului oenologic al stejarului european sublinia faptul ca Romania face parte din grupul, foarte restrans, al tarilor ce pot furniza lemn de cea mai buna calitate pentru producerea doagelor.

Butoiul

Printre caracteristicile lemnului de stejar romanesc, cele mai importante sunt: fibre compacte, buna porozitate a lemnului, un continut mediu de polifenoli extractibili, si compusi aromatici favorabili.

Vinurile maturate in butoaie fabricate din lemn de stejar romanesc, atat vinuri albe cat si rosii, prezinta arome pretioase, un continut redus de tanini si o buna pastrare a caracteristicilor de fruct ale strugurilor. Butoiul “VALLACH” este rezultatul stralucit al artei desavarsite a dogarului – o comuniune deplina intre traditia romaneasca si inalta tehnologie franceza.

Procesul de productie este foarte indelungat, si fiecare etapa are importanta sa:
Selectia riguroasa a lemnului pentru fabricarea doagelor, apoi despicarea trunchiurilor in lungul fibrei si obtinerea lemnului de doage;

Depozitarea lemnului de doage in aer liber;
Uscarea naturala a lemnului de doage in aer liber, trecand prin toate tipurile de conditii climatice: ploaie, vant, ger si caldura naturala. Aceasta etapa, care dureaza 2 ani, este necesara pentru ca lemnul de doaga sa elimine esentele amare din tanini, si pentru imbogatirea compusilor aromatici;

Procesul de productie propriu-zisa a butoiului : prelucrarea doagelor cu utilaje de mare precizie, arderea progresiv controlata, asamblarea finisarea si testarea fiecarui butoi.
In functie de temperatura si de durata procesului, exista 4 niveluri de prajire: Light, Medium, Medium Plus, Fort
.







  Vinul
Butoiul este o opera de arta unica, un ansamblu perfect de doage riguros produse, al carui finisaj se realizeaza exclusiv manual, un volum interior care in urma procesului de prajire este capabil sa imbogateasca calitatea vinului.
Incepand din acest moment, este randul producatorului de vinuri sa realizeze fuziunea dintre lemn si vin, sa atinga armonia perfecta dintre aceste doua elemente.